Visurile devin realitate! Aruncă-te cu mine!
Când suntem copii visăm să devenim doctori, ingineri, cântăreți etc. Râdem, glumim, dansăm... Părinții ne cumpără stetoscoape, microfoane etc. și credem cu tărie că într-o zi vom deveni ceea ce ne dorim atât de mult. Când creștem, se schimbă foaia. Totul pare imposibil. Școala e grea, muncim pe rupte, oamenii nu ne înțeleg - ne simțim singuri pe lume - și nimeni nu ne ajută, parcă dimpotrivă... Suspinând, cu genunchii sfâșiați, plini de sânge și acoperiți de cicatrici, ne dăm bătuți și punem visurile într-o cutie. Cutia o închidem cu o cheie, pe care o aruncăm în colțul unui sertar. Și uitării rămâne până la bătrânețe, când, voind să aruncăm din lucrurile inutile ce am adunat de-a lungul anilor, dăm de ea – cheia cutiei cu visurile de copil. Și atunci, cu lacrimi pe obraz, copleșiți de regrete și durere, o curățăm de rugină cu grijă și deschidem cutia... Dar timpul a trecut, vicisitudinile vieții și-au pus amprenta. Nu mai avem forțe. Strângem cutia în brațe și-nchidem ochi...
